Decizia CCR nr. 785/2012Paragraful 21
Paragraful 21
În anul 2000 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale "Petromidia" - S.A. Constanţa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 12 decembrie 2000, prin care a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/1998. Din nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 rezultă că aceasta a fost adoptată ca urmare a modificării structurii acţionariatului, care a fost luată în considerare la data întocmirii proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/1998, ca urmare a includerii unor terenuri în capitalul social. Astfel, structura acţionariatului s-a modificat prin includerea unor terenuri în capitalul social şi, ca urmare, ponderea acţiunilor deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat a crescut de la 65,323%, astfel cum era prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/1998, la 69,991%.
Sursa oficială ↗