Sari la conținut

Decizia CCR nr. 784/2012Paragraful 70

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.09.2012
Dosarul
1.166

3. Cu privire la dispoziţiile art. 19 din Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, ce reglementează cu privire la procedura întocmirii mandatului general sau a mandatului, precum şi cu privire la aceea a adoptării mandatului ce va fi prezentat la reuniunea Consiliului European, Curtea observă că acestea sunt neconstituţionale, contravenind atât art. 1 alin. (5) , cât şi art. 80 alin. (1) coroborat cu art. 91 şi art. 148 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu statuează cu privire la atribuţiile Preşedintelui ce trebuie exercitate în procesul de elaborare şi adoptare a mandatului. O atare omisiune legislativă apărută ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 683 din 27 iunie 2012 are relevanţă constituţională, Curtea fiind în acest caz competentă să o analizeze, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie