Sari la conținut

Decizia CCR nr. 783/2012Paragraful 38

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.09.2012
Dosarul
1.314L/2/2012.L

La data de 19 iunie 2012 a fost adoptată Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, lege care viza eliminarea, din cuprinsul art. 27 alin. (1) , a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, asupra cărora Curtea Constituţională avea competenţa a se pronunţa. La data de 27 iunie 2012, Curtea a fost sesizată cu o obiecţie de neconstituţionalitate a acestei legi în cadrul controlului a priori de constituţionalitate reglementat de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi, în cursul soluţionării acesteia, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, prin care au fost modificate prevederile alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, în acelaşi sens în care dispuneau şi prevederile Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, aflate pe rolul Curţii Constituţionale pentru exercitarea controlului a priori de constituţionalitate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie