Decizia CCR nr. 781/2012Paragraful 19
Paragraful 19
- Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 are următorul cuprins: "(1) Pentru copiii născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului ori producerii evenimentelor menţionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară reprezentând 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Începând cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum şi cuantumul maxim ale indemnizaţiei lunare se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, şi nu poate fi mai mic de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.
Sursa oficială ↗