Decizia CCR nr. 745/2012Paragraful 39

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.09.2012 · dosar 3.959/117/2011
Paragraful 39
Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu contravine principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii. Majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Sursa oficială ↗