Decizia CCR nr. 764/2012Paragraful 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.09.2012 · dosar 5.556/2/2012
Paragraful 26
Astfel cum s-a subliniat în cuprinsul Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, ca urmare a deciziei menţionate, prevederile Legii nr. 3/2000, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012, care prevedeau că, "Prin derogare de la art. 5 alin. (2) , demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum", nu mai puteau fi aplicate de nicio autoritate publică implicată în procedura referendumului aflată în curs de desfăşurare, motiv pentru care, de altfel, prin legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 a fost abrogat acest text.
Sursa oficială ↗