Decizia CCR nr. 6/2012Paragraful 37
Paragraful 37
4.13. Potrivit aceloraşi date comunicate de Guvern, din numărul de 469.810 cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, numai 4.475 cetăţeni se regăseau pe listele electorale permanente la data de 10 iulie 2012 şi, prin urmare, numai cu acest număr (din numărul total de 3.052.397 comunicat) ar fi trebuit actualizate aceste liste. Guvernul mai precizează că acest număr - 4.475 cetăţeni - este deja luat în calcul la punctul I b din scrisoarea sa, fiind cuprins în comunicarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, adică în numărul total de 34.654 persoane care trebuie radiate de către primari şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din listele electorale permanente utilizate la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012.
Sursa oficială ↗