Sari la conținut

Decizia CCR nr. 735/2012Paragraful 39

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.07.2012

II. Sub aspectul legalităţii sesizării, Curtea constată că, deşi sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost depusă direct la Curtea Constituţională, contrar art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Sesizarea făcută de parlamentari se trimite Curţii Constituţionale în ziua primirii ei, de către secretarul general al Camerei respective", aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012 şi Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012). În consecinţă, Curtea consideră că a fost legal învestită cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie