Decizia CCR nr. 731/2012Paragraful 15
Paragraful 15
Face referire la Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, prin care Curtea Constituţională a conchis că "atunci când legiuitorul constituant a dorit să instituie o anumită majoritate de voturi, a făcut aceasta printr-un text de referinţă, a cărui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasă, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lăsată pe seama legii". Arată că, în cazul de faţă, prevederile art. 95 alin. (3) din Constituţie, care se referă la organizarea unui referendum pentru demiterea Preşedintelui României, nu trimit la lege pentru stabilirea unei astfel de majorităţi, motiv pentru care cele stabilite de Curtea Constituţională sunt pe deplin aplicabile. Astfel, susţine că, de vreme ce Preşedintele României este ales în primul tur de scrutin cu o majoritate absolută a voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale, ar fi neconstituţional ca majoritatea de destituire a acestuia să fie mai mică.
Sursa oficială ↗