Decizia CCR nr. 728/2012Paragraful 21
Paragraful 21
V. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 6 iulie 2012, Curtea Constituţională a solicitat secretarului general al Senatului următoarele documente: stenograma şedinţei Biroului permanent al Senatului din data de 3 iulie 2012 referitoare la convocarea Senatului în sesiune extraordinară prin Decizia nr. 4 din 3 iulie 2012 în vederea revocării din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului Vasile Blaga; stenograma şedinţei Plenului Senatului în care a fost adoptată Hotărârea nr. 24 din 3 iulie 2012 privind revocarea domnului Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului; raportul (propunerea) Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Senatului din care rezultă motivele ce au stat la baza propunerii de revocare din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului Vasile Blaga.
Sursa oficială ↗