Decizia CCR nr. 729/2012Paragraful 46
Paragraful 46
În virtutea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului are dreptul de a-şi reglementa, prin regulament, propriile reguli de organizare şi funcţionare, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, sunt constituţionale în măsura în care respectă principiile constituţionale, îşi însuşesc cu fidelitate normele de organizare şi funcţionare stabilite expres în Constituţie şi privesc numai organizarea internă şi funcţionarea acestora. Hotărârile Parlamentului sunt acte juridice care exprimă voinţa parlamentarilor şi sunt adoptate în aplicarea şi cu respectarea prevederilor Regulamentului. Or, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa în materie că nu se poate pronunţa asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât aceasta ar echivala nu numai cu pronunţarea unor soluţii fără fundament constituţional, ci şi cu încălcarea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului. (A se vedea Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000 privind constituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 1 septembrie 1999 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, unde s-a reţinut: "Camera Deputaţilor este unica autoritate publică ce deţine competenţa ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform căruia «Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...]», să interpreteze, ea însăşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi să decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituţionale aplicabile.") În aceeaşi ordine de idei, Curtea a mai arătat că pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare.
Sursa oficială ↗