Decizia CCR nr. 707/2012Paragraful 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2012 · dosar 6.304/113/2010
Paragraful 15
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, care dispun diminuarea cu 25% a indemnizaţiei de concediu de odihnă, sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, încălcând principiul neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că membrii sindicatului au solicitat şi le-a fost aprobată efectuarea concediului înainte de data de 3 iulie 2010. Mai mult, plata indemnizaţiei de concediu de odihnă trebuia efectuată cu cel puţin 10 sau 5 zile în avans, după caz, conform contractelor colective de muncă şi ale art. 145 alin. (3) din Codul muncii. Astfel, este evident că dreptul la indemnizaţie de concediu s-a născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010. Într-o atare situaţie, a impune aplicarea acestei legi unei situaţii juridice anterioare intrării sale în vigoare echivalează cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, astfel că nu se poate pretinde restituirea echivalentului de 25% din indemnizaţia de concediu încasată pe motivul intervenirii actului normativ ulterior încasării acesteia. De asemenea, textul de lege criticat creează şi o discriminare între salariaţi, deoarece există o diferenţă de tratament juridic în funcţie de momentul la care s-a solicitat acordarea indemnizaţiei de concediu. În sfârşit, susţine că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 este contrar prevederilor art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cuantumul indemnizaţiei de concediu constituind un bun, faţă de care există o speranţă legitimă de realizare.
Sursa oficială ↗