Sari la conținut

Decizia CCR nr. 723/2012Paragraful 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.07.2012
Dosarul
9.925/2/2011

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. Actul normativ criticat nu este de natură a încălca principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât a fost emis în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, Guvernul putând adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, lucru ce s-a realizat în speţa de faţă. Totodată, actul normativ criticat nu îngrădeşte nici dreptul de proprietate, adoptarea acestuia având drept scop tocmai necesitatea luării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea de despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile şi predictibile, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 nu încalcă nici accesul liber la justiţie, întrucât nu afectează procedurile judiciare.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie