Sari la conținut

Decizia CCR nr. 286/2026Punctul 58

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.03.2026

58. Precizează că Legea fundamentală nu consacră un model unic și nediferențiat de organizare a bugetului public, ci stabilește cadrul general al acestuia, lăsând legiuitorului o marjă de apreciere în configurarea structurii și mecanismelor de gestionare a resurselor financiare. Existența unor componente distincte sau a unor evidențieri separate ale anumitor categorii de venituri și cheltuieli nu echivalează, prin ea însăși, cu o încălcare a principiului unității bugetare, atât timp cât acestea sunt reglementate prin lege și integrate în cadrul bugetului public național. În acest context, activitățile finanțate din venituri proprii, fondurile cu destinație specială sau mecanismele de transfer intrasectorial reprezintă instrumente legitime de organizare și execuție bugetară, menite să asigure o gestionare eficientă și adaptată a resurselor publice. De asemenea, susținerile privind afectarea transparenței fiscale și a principiului legalității vizează, în realitate, aspecte de oportunitate și tehnică legislativă, iar nu o veritabilă problemă de constituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie