Decizia CCR nr. 703/2012Paragraful 35
Paragraful 35
Consumatorul nu poate fi obligat de către producător sau importator să îşi repare autovehiculul în reţeaua oficială a acestuia şi la preţurile impuse de el în numele protecţiei mărcii autovehiculului. Acest lucru este valabil şi în cazul pieţei autovehiculelor noi, aflate în termenul de garanţie, însă consumatorul pierde garanţia dacă se adresează unei unităţi care nu este autorizată oficial de către producător sau importator. De altfel, reparatorii independenţi nu au dreptul de a utiliza, chiar în condiţiile autorizării de către Registrul Auto Român, semnul distinctiv al mărcii respective. Titularul mărcii are la dispoziţie, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010, toate mijloacele juridice necesare pentru protecţia acesteia.
Sursa oficială ↗