Decizia CCR nr. 697/2012Paragraful 18

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 28 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 februarie 2005, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că dispoziţiile constituţionale invocate nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin condamnarea pe nedrept sau prin privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal de a porni acţiune în repararea pagubei şi nici un termen-limită în care acest drept poate fi exercitat. Art. 52 alin. (3) din Constituţie, care consacră răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, stipulează că "[...] Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii [...]". Legea fundamentală lasă, aşadar, la opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor procedurale, inclusiv a termenelor în care dreptul la reparaţii poate fi exercitat. Aceeaşi idee se regăseşte şi în dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora, "Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte".