Decizia CCR nr. 672/2012Paragraful 51

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.06.2012 · dosar 5.163/2/2011
Paragraful 51
În aceste condiţii, Curtea constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, deoarece creează posibilitatea ca instanţa judecătorească, în absenţa obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente, să soluţioneze acţiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii. A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanţei judecătoreşti un rol superficial, incompatibil cu funcţia sa de înfăptuire a justiţiei. Or, în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins.
Sursa oficială ↗