Decizia CCR nr. 603/2012Paragraful 22
Paragraful 22
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul de a prevedea că hotărârea pronunţată de judecător în cadrul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, dacă este dată cu nesocotirea regulilor referitoare la citare, poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Sursa oficială ↗