Decizia CCR nr. 607/2012Paragraful 21
Paragraful 21
1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1) , interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple şi nu ordonanţele de urgenţă. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4) -(6) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1) -(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă.
Sursa oficială ↗