Decizia CCR nr. 602/2012Paragraful 25

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 2 mai 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, reţinând că dispoziţiile art. XVIII pct. 4 şi 9 din Legea nr. 202/2010, care elimină apelul împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă şi instituie competenţa curţilor de apel ca instanţe de recurs, nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorii excepţiei. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].