Decizia CCR nr. 583/2012Paragraful 9
Paragraful 9
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că este de principiu că, odată intrat în circuitul civil, un act administrativ nu mai poate fi revocat de autoritatea publică emitentă. Or, din prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 92/2007, rezultă că licenţa de traseu poate fi retrasă de acelaşi organ care a emis-o, respectiv Autoritatea Rutieră Română, în cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini. Susţine că această retragere echivalează cu anularea actului administrativ intrat în circuitul civil, anulare care nu se face de către o instanţă de judecată, în urma unui proces desfăşurat cu toate garanţiile constituţionale şi convenţionale, ci chiar în mod direct de către emitentul actului administrativ, care se substituie, practic, instanţei de judecată. În sprijinul acestor susţineri invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 574 din 19 septembrie 2006. Arată că noţiunea de "abateri grave de la prevederile caietului de sarcini" nu este nicăieri definită în cuprinsul legii şi dă posibilitatea Autorităţii Rutiere Române să aplice în mod arbitrar sancţiunea retragerii sau anulării licenţei. Mai mult, textul de lege prevede că autorităţile administraţiei publice vor organiza atribuirea în gestiune a serviciului respectiv unui alt operator de transport după notificarea prealabilă făcută cu 60 de zile înainte de aplicarea sancţiunii, fără a da deţinătorului licenţei posibilitatea de a contesta în vreun fel decizia sau de a se apăra, prin stabilirea prin aceeaşi lege a vreunei căi de acces la justiţie. Susţine că, prin aceasta, se încalcă securitatea raporturilor juridice şi afectează grav drepturile deţinătorului de licenţă.
Sursa oficială ↗