Decizia CCR nr. 587/2012Paragraful 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.06.2012 · dosar 4.060/302/2011
Paragraful 33
Curtea reţine că în jurisprudenţa sa a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt considerentele care au stat la baza deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012.
Sursa oficială ↗