Sari la conținut

Decizia CCR nr. 544/2012Paragraful 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.05.2012
Dosarul
7.914/2/2010

În toate dosarele se apreciază că pensia constituie un drept câştigat, astfel încât cumulul acesteia cu salariul nu poate fi afectat decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Totodată, prin efectul dispoziţiilor legale criticate s-a creat un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul averii. Mai mult, există şi un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul poziţiei sociale în stat, respectiv, pe de o parte, persoanele care deţin un mandat constituţional şi cărora astfel le este permis cumulul pensiei cu salariul, iar, pe de altă parte, persoanele cadre militare, care, deşi au o consacrare constituţională, nu deţin un mandat constituţional.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie