Decizia CCR nr. 558/2012Paragraful 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.05.2012 · dosar 962D/2012.L
Paragraful 38
În ceea ce priveşte obligaţia restituirii unor sume acordate prin acte normative bugetelor locale, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.401 din 20 octombrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 30 ianuarie 2012, a statuat că întrebuinţarea acestor resurse financiare se face cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care stabilesc regimul juridic al cheltuielilor bugetare, precum şi cu respectarea principiilor prevăzute pentru execuţia bugetară. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată (la care face referire Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 223/2008 ) au fost acordate prin hotărâri ale Guvernului, care, de la caz la caz, a constatat necesitatea alocării unor fonduri suplimentare la dispoziţia bugetelor locale, iar necheltuirea acestor fonduri până la încheierea exerciţiului bugetar nu dă dreptul autorităţilor locale să le utilizeze şi în exerciţiul bugetar viitor; având în vedere că până la sfârşitul exerciţiului bugetar aceste fonduri excepţionale nu au putut fi cheltuite ele sunt de drept anulate şi se întorc la bugetul din care au provenit.
Sursa oficială ↗