Decizia CCR nr. 534/2012Paragraful 39
Paragraful 39
De asemenea, în legătură cu susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie deoarece actele normative criticate stabilesc competenţa instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, care, în opinia autorului excepţiei, sunt specifice activităţii serviciilor de informaţii, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012, promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii".
Sursa oficială ↗