Decizia CCR nr. 500/2012Paragraful 56
Paragraful 56
Cu privire la textele de lege criticate, Curtea observă că acestea reglementează norme de procedură. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, şi art. 129, în conformitate cu care împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.015 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010.
Sursa oficială ↗