Decizia CCR nr. 498/2012Paragraful 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.05.2012 · dosar 13.584/211/2010
Paragraful 7
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul legal criticat încalcă principiul liberei circulaţii a mărfurilor prin aceea că interzice revânzarea mărfurilor cumpărate de la unităţi de desfacere care vând atât cu amănuntul, cât şi cu ridicata, atât pentru uzul personal al consumatorilor, cât şi pentru uz general. De asemenea, este încălcat şi principiul nediscriminării prin aceea că se face o discriminare clară între comercianţii care vând produse în regim cu amănuntul şi cu ridicata şi cei care vând numai cu amănuntul, prin aceea că legiuitorul, în economia Legii nr. 12/1990, ar permite revânzarea doar a produselor achiziţionate de la unităţi de desfacere cu ridicata. Totodată, este încălcat şi principiul libertăţii comerţului atâta vreme cât toate normele de protecţie a consumatorului şi de sănătate publică sunt respectate, cât nu se încalcă nicio prevedere legală privind condiţiile de comercializare, fiind vorba de produse alimentare, sursa de aprovizionare cu marfă a unui comerciant ar trebui să fie liber aleasă, şi nu limitată sau dirijată de un text de lege desuet.
Sursa oficială ↗