Decizia CCR nr. 47/2026Punctul 67
Punctul 67
67. Curtea a reținut că, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, art. 430 din Codul de procedură civilă stipulează că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestație în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre. Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reține încălcarea de către prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă a dispozițiilor constituționale ale art. 21 și art. 148 alin. (2) prin raportare la art. 47 paragraful 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, deoarece norma procedurală civilă garantează o cale de atac eficientă, accesibilă și proporțională, fără a impune condiții excesive sau restrictive. ...
Sursa oficială ↗