Decizia CCR nr. 47/2026Punctul 72

72. În consecință, contrar celor susținute de autorii excepției, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu conduce la nesocotirea cerințelor de legalitate a legii, respectiv previzibilitatea sau claritatea ei, prevăzute de dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) , și nu se află în disonanță cu termenul de redactare a hotărârilor. Totodată, modalitatea în care este stabilit termenul de introducere a cererii de revizuire nu este de natură să afecteze în vreun fel autoritatea de lucru judecat, să împiedice accesul la justiție al părții, reglementat în cuprinsul dispozițiilor constituționale ale art. 21, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, să afecteze dreptul la apărare garantat de dispozițiile constituționale ale art. 24 alin. (1) sau dreptul la un remediu efectiv prevăzut de art. 13 din Convenție, respectiv art. 8 privind dreptul oricărei persoane de a se adresa în mod efectiv instanțelor de judecată din Declarația universală a drepturilor omului. Toate acestea datorită faptului că demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. ...