Decizia CCR nr. 395/2012Paragraful 22

În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la naşterea unui drept de creanţă, creanţă ce reprezintăun "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională reţine că, într-adevăr, obligaţia de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanţă al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ţine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaţilor săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând, în acest sens, modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziţie legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autorităţile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.