Decizia CCR nr. 400/2012Paragraful 14

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în dosarele nr. 418D/2012, 430D/2012 şi 485D-488D/2012, se susţine că textele criticate încalcă dreptul de proprietate asupra salariului şi a celorlalte drepturi băneşti prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, ce reprezintă bunuri conform dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a exista una dintre cauzele prevăzute la art. 53 din Constituţie, stabilind o diminuare sine die a acestor drepturi şi fără acordarea unor despăgubiri proporţionale. Se arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, salariul este o componentă a dreptului la muncă, reprezentând contraprestaţia angajatorului în raport cu munca efectuată, şi că diminuarea acestuia, prin textele criticate, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53. Se susţine, totodată, că prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1 ) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi a art. 1 din Legea nr. 285/2010 încalcă dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Sunt invocate, în acest sens, hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Buchen împotriva Cehiei, Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi Cazacu împotriva Moldovei. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile Legii nr. 118/2010 sunt neconstituţionale şi sub aspect extrinsec, întrucât adoptarea acesteia s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la promulgarea legilor, respectiv a dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi cu cele ale art. 133 alin. (3) -(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Se afirmă astfel că Legea nr. 118/2010 a fost promulgată în ziua în care a fost adoptată, fără ca proiectul acesteia să fi fost depus, anterior datei promulgării, la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi fără să fi fost comunicat Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, în vederea exercitării de către aceste autorităţi, într-un termen de două zile, a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Se face trimitere, în susţinerea acestui demers, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010 şi nr. 1.221 din 5 octombrie 2010.