Decizia CCR nr. 380/2012Paragraful 35
Paragraful 35
Astfel, cu privire la pretinsa contrarietate faţă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie , deoarece textul legal criticat nu ocroteşte în mod egal dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, şi dreptul de proprietate dobândit prin nerespectarea cerinţelor legii sau chiar prin fraudarea ei, Curtea a constatat că aceasta este nefondată. În acest sens, Curtea a reţinut că principiulegalităţii impune aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Or, este evident că, în speţă, persoanele menţionate se află în situaţii juridice diferite. Este, deci, echitabilă soluţia ca prima categorie să beneficieze de plată unor despăgubiri ca urmare a desfiinţării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la preţul de piaţă al imobilelor, care să permită cumpărarea unor noi locuinţe, având în vedere că, la data dobândirii lor, cumpărătorii au plătit preţul lor real. În ceea ce priveşte a doua categorie de persoane, care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 , acestea sunt lovite de nulitate absolută şi, ca atare, şi despăgubirile obţinute sunt diferite de prima categorie.
Sursa oficială ↗