Decizia CCR nr. 347/2012Paragraful 8
Paragraful 8
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit atacarea cu recurs a încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi peste termenul de 48 de ore de la pronunţare, ţinând cont de faptul că motivele de recurs trebuie precizate în interiorul termenului de recurs. Arată că fostul alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 , referitor la suspendarea soluţionării cauzelor în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate, a fost abrogat, întrucât conducea la prelungirea excesivă a proceselor. De aceea, nu se mai justifică în prezent păstrarea termenului de recurs de 48 de ore, nemaiputându-se invoca principiul celerităţii soluţionării cauzelor, cuprins anterior în motivările Curţii Constituţionale. Susţine că limitarea duratei acestui termen la 48 de ore, fără a cunoaşte motivele încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate limitează accesul liber la justiţie. De asemenea, cenzurarea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa de judecată, prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, singura instanţă competentă în materia contenciosului constituţional fiind Curtea Constituţională.
Sursa oficială ↗