Decizia CCR nr. 362/2012Paragraful 9
Paragraful 9
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, deoarece art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 conţine elemente de individualizare şi circumstanţiere a pedepsei aplicate ce depăşesc prevederile Codului penal. Totodată, textul face trimitere la aplicarea unei sancţiuni administrative care nu echivalează cu o sancţiune cu caracter administrativ prevăzută de Codul penal, aceasta din urmă fiind rezultatul înlocuirii unei pedepse penale cu o altă sancţiune ce se aseamănă cu sancţiunea administrativă doar prin finalitate, neatrăgând niciun fel de decăderi ori restrângeri ale drepturilor celui sancţionat.
Sursa oficială ↗