Decizia CCR nr. 333/2012Paragraful 27
Paragraful 27
3. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 598 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau prin Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, că acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţă, întrucât cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecătorul-sindic.
Sursa oficială ↗