Decizia CCR nr. 309/2012Paragraful 24
Paragraful 24
De altfel, referitor la cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor îndreptăţite, în jurisprudenţa sa în materie, precum Decizia nr. 219 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 14 aprilie 2011, Curtea a statuat că aceasta se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional, deoarece este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege.
Sursa oficială ↗