Decizia CCR nr. 314/2012Paragraful 8
Paragraful 8
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/2001 s-a constatat că prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care acest text nu recunoaşte decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Pentru aceleaşi considerente reţinute în această decizie, apreciază că sunt neconstituţionale şi prevederile art. 53 alin. 2, art. 54 şi art. 58 din Codul familiei, prin care se interzice admiterea unei acţiuni în constatarea stării civile a copilului din căsătorie, reglementări care "prejudiciază grav drepturile unui copil din căsătorie comparativ cu unul din afara căsătoriei, care îşi poate stabili filiaţia normală şi reală faţă de părintele firesc, şi nu faţă de cel «obligatoriu», şi anume, soţul mamei."
Sursa oficială ↗