Decizia CCR nr. 324/2012Paragraful 32
Paragraful 32
Potrivit unora dintre actele de sesizare, şi anume Decizia nr. 26 din 27 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11.713/200/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia penală, Încheierea din 6 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.320/101/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi Încheierea din 12 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.097/42/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţii care au modificat art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra acestor din urmă prevederi de lege, cu care, de altfel, a şi fost sesizată prin Decizia penală nr. 42/R din 1 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.618/243/2010 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, prin Decizia penală nr. 258/R din 15 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11.309/288/2010 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi prin Încheierea din 16 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 40.659/301/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
Sursa oficială ↗