Decizia CCR nr. 302/2012Paragraful 31

Cât priveşte invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cuprinsul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu neagă de plano incidenţa sa în cadrul procedurilor specifice controlului de constituţionalitate. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a avut un caracter evolutiv în acest domeniu, determinat de caracterul eterogen al atribuţiilor şi structurilor instanţelor constituţionale europene, diversitate explicată prin marja largă de apreciere oferită statelor în reglementarea contenciosului constituţional intern, astfel că, în prezent, s-a conturat şi se menţine practica potrivit căreia art. 6 din Convenţie este aplicabil jurisdicţiilor constituţionale în situaţia în care controlul de constituţionalitate este exercitat la sesizarea particularilor şi are o determinare directă asupra drepturilor cu caracter civil ale acestora (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 iunie 1993 pronunţată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, paragrafele 35, 57 şi următoarele, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Suâmann împotriva Germaniei, paragraful 39 şi următoarele sau Hotărârea din 25 februarie 2000, pronunţată în Cauza Gast şi Popp împotriva Germaniei, paragraful 64 şi următoarele). În prezenta cauză, Curtea, având în vedere considerentele deja expuse, constată că nu se pune problema, însă, a încălcării exigenţelor dreptului la un proces echitabil, atât sub aspectul celerităţii impuse de respectarea termenului rezonabil, cât şi sub aspectul accesului oricărei persoane la o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.