Decizia ÎCCJ nr. 21/2021 (RIL)Punctul VI

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 27.09.2021 · dosar 1.694/1/2021
Punctul VI
VI. Jurisprudența Curții Constituționale 44. Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respingând excepția invocată. ... 45. Astfel, prin Decizia nr. 347 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 27 august 2018, s-a reținut că: „17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 107 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze litigiile dintre părți, și anume cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, în absența unei norme contrare. (...) 18. Prevederile criticate reglementează conduita reclamantului în faza preprocesuală, stabilind cadrul și limitele în care acesta poate sesiza instanța cu cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește susținerea conform căreia există o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, părților din proces, Curtea reține că această critică este neîntemeiată, având în vedere că poziția juridică a reclamantului care declanșează procesul este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acțiunea introdusă de reclamant. Mai mult, în condițiile în care însăși legea stabilește instanța competentă și limitele în care reclamantul își poate exercita dreptul de opțiune, Curtea constată că susținerile autorului excepției potrivit cărora dispozițiile criticate ar sta la baza pronunțării unei hotărâri arbitrare nu pot fi primite. Stabilirea prin prevederile legale criticate a competenței teritoriale alternative nu aduce atingere, sub nicio formă, dreptului părților de a beneficia de un proces echitabil și nu afectează imparțialitatea justiției. 19. În fine, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea regulilor referitoare la competența teritorială imperativă și/sau alternativă, precum și la părțile care au dreptul de a alege reprezintă o atribuție exclusivă a legiuitorului“. ... 46. Până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională nu a fost sesizată cu excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 din Codul de procedură civilă. ... ...
Sursa oficială ↗