Decizia CCR nr. 297/2012Paragraful 38
Paragraful 38
Prin Decizia nr. 1.094 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23 octombrie 2008, Curtea a reţinut că membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia; sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători; nu pot face parte din partidele politice sau să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic; le este interzisă exercitarea, direct sau indirect, a activităţilor de comerţ, participarea la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale sau civile şi nu pot fi experţi ori arbitri desemnaţi într-un arbitraj. Curtea a constatat că şi consilierii de conturi au incompatibilităţile prevăzute pentru judecători la art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât şi judecătorii sunt independenţi în exercitarea funcţiei, respectiv a mandatului lor şi inamovibili pe durata exercitării acestora a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor.
Sursa oficială ↗