Decizia CCR nr. 270/2012Paragraful 22
Paragraful 22
De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 292 alin. 1 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 august 2011, sau Decizia nr. 169 din 11 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 30 iulie 2002.
Sursa oficială ↗