Decizia CCR nr. 264/2012Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.03.2012 · dosar 7.174/40/2011
Paragraful 20
În plus, nu este respectat nici principiul previzibilităţii normelor juridice, care "impune ca autorităţile publice să normeze relaţiile sociale prin adoptarea de acte normative care să între în vigoare după trecerea unei anumite perioade de timp, astfel încât să permită oricărei persoane să poată recurge la consultanţă de specialitate şi să îşi corecteze conduita în concordanţă cu modificările ce urmează a surveni". Astfel, în acord atât cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele C-152/88R, Sofrimport contra Comisiei, C368/89 Crispoltoni contra Fattoria Tabacchi di Citta di Castello), cât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Burghelea împotriva României, 2009, Kaya împotriva României, 2006, Beian împotriva României, 2007), calitatea normelor juridice presupune ca acestea să genereze stabilitate, autorităţile statului neputând fi inconsecvente faţă de o anumită realitate socială. În cazul de faţă, insecuritatea şi incertitudinea rezultă din însăşi vătămarea patrimonială suferită de reclamanţi şi din afectarea aşteptărilor şi prognozelor financiare ale acestora pentru o perioadă de timp apreciabilă.
Sursa oficială ↗