Decizia CCR nr. 747/2025Punctul 20

20. Mai mult, prin Decizia nr. 118 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 mai 2020, paragrafele 14 și 15, Curtea a reținut că renunțarea la urmărirea penală are ca fundament interesul public de a proceda la punerea sub acuzare a persoanei care a săvârșit o anumită faptă prevăzută de legea penală, iar nu pentru a susține interesele procesuale ale inculpatului, ci pentru a satisface interesul statului de a realiza un just echilibru între nevoia de tragere la răspundere penală a persoanelor care săvârșesc infracțiuni și nevoia de a degreva organele de urmărire penală de soluționarea anumitor cauze care nu prezintă un interes semnificativ pentru ordinea publică. Acest aspect a fost reținut și prin Decizia nr. 517 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2020, paragraful 18, prin care, analizând, în paralel, instituția renunțării la urmărirea penală și instituția renunțării la aplicarea pedepsei, instanța de contencios constituțional a constatat că nu doar natura și fundamentele celor două instituții, ci și scopul acestora este unul diferit, renunțarea la urmărirea penală având ca scop protejarea interesului public, prin aplicarea principiului oportunității, în realizarea actului de justiție, în timp ce scopul renunțării la aplicarea pedepsei are în vedere, mai degrabă, protejarea interesului inculpatului de a-i fi aplicat un regim sancționator adecvat, în raport cu circumstanțele cauzei penale. Așa fiind, Curtea a reținut că există un drept al inculpatului de a beneficia de aplicarea instituției renunțării la urmărirea penală, aceasta din urmă fiind reglementată, în mod exclusiv, ca un mijloc pus la dispoziția organelor judiciare ale statului de a decide care sunt cauzele penale a căror soluționare, conform procedurii penale obișnuite, cu parcurgerea tuturor etapelor procesului penal, prezintă un interes public. ...