Decizia CCR nr. 740/2025Punctul 93

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.12.2025
Punctul 93
93. Guvernul apreciază că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate privind încălcarea art. 76 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție. Reține că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituției, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare, astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Invocă aspecte din jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 sau Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016), prin care s-a arătat distincția dintre aspectele ce intră în sfera regimului juridic general al proprietății și care sunt de domeniul strict al legii organice și celelalte elemente prin care legiuitorul configurează conținutul și limitele dreptului de proprietate și care pot fi și de nivelul legii ordinare. Nu orice modalitate de transfer al dreptului de proprietate se încadrează în domeniul strict limitativ rezervat legii organice. În consecință, Guvernul consideră că, prin conținutul său juridic, norma criticată nu privește regimul juridic general al proprietății. ...
Sursa oficială ↗