Codul fiscalArticolul 345 — Plata accizelor la bugetul de stat
Titlul VIII > Capitolul I > Secţiunea a 3-a > Articolul 345
(1) Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepția cazurilor pentru care se prevede în mod expres un alt termen de plată.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) :
a) în cazul furnizorilor autorizați de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final. În cazul prevăzut la art. 358 alin. (3) , termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autoconsumul; ...
b) în cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plății accizelor este momentul înregistrării declarației vamale de import; ...
c) orice persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la art. 340 alin. (4) -(7) are obligația de a plăti accizele în termen de 5 zile de la data la care acestea au devenit exigibile; ...
d) în situațiile prevăzute la art. 340 alin. (1) lit. b) și c) acciza se plătește în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a fost depusă declarația de accize. ...
e) în situația prevăzută la art. 417 alin. (2) acciza se plătește în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepționat produsele. ...
(3) Livrarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) -e) din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal ori al destinatarului înregistrat, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse energetice efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.
Sursa oficială ↗