Codul administrativArticolul 38 — Regimul juridic al actelor Guvernului

PARTEA a II-a > Titlul I > Capitolul III > Secţiunea a 4-a > Articolul 38
(1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența majorității membrilor săi. Hotărârile și ordonanțele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăște prim-ministrul. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul documentelor și al altor măsuri adoptate de Guvern. (3) Hotărârile și ordonanțele Guvernului se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.
Sursa oficială ↗