Codul administrativArticolul 91^4 — Unele reguli specifice pentru investițiile realizate în cadrul consorțiilor administrative
PARTEA a III-a > Titlul III > Articolul 91^4
(1) În situația prevăzută la art. 91^1 alin. (2^1), unitățile administrativ-teritoriale asigură resursele necesare pentru realizarea respectivelor investiții, în limita alocării existente în bugetul local al fiecărei unități administrativ-teritoriale membre a consorțiului administrativ sau acordând drept de folosință gratuită asupra unor bunuri aflate în domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale membre.
(2) Modul de calcul și cuantumul sumelor stabilite potrivit prevederilor alin. (1) se aprobă prin hotărârea adunării generale a consorțiului administrativ.
(3) Unitățile administrativ-teritoriale care hotărăsc să mandateze consorțiul administrativ să realizeze investiții în condițiile art. 91^1 alin. (2^1) se pot retrage din investiție înainte de data finalizării proiectelor sau contractelor încheiate de aceasta în numele și pe seama lor, notificând adunarea generală cu privire la intenția de retragere din investiție, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de adoptarea hotărârilor consiliilor locale prin care aprobă retragerea din consorțiul administrativ și numai după plata despăgubirilor prevăzute în respectivele proiecte sau contracte sau, după caz, în condițiile stabilite în statutul consorțiului.
(4) Bunurile rezultate în urma unor investiții realizate în cadrul consorțiului administrativ aparțin proprietății publice sau private, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiului și se înregistrează în inventarul acestora, în condițiile art. 289, respectiv art. 357.
(5) Bunurile prevăzute la alin. (4) care răspund unui interes public aparțin proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiului administrativ, după cum urmează:
a) bunurile situate exclusiv pe raza unei singure unități administrativ-teritoriale, pe care o și deservesc, aparțin domeniului public al acesteia; ...
b) pentru bunurile situate exclusiv pe raza unei singure unități administrativ-teritoriale, care deservesc alte unități administrativ-teritoriale membre ale consorțiului administrativ, apartenența acestora se stabilește de către adunarea generală a asociației înainte de demararea investiției; ...
c) pentru bunurile situate exclusiv pe raza unei singure unități administrativ-teritoriale, care deservesc și alte unități administrativ-teritoriale membre ale consorțiului, apartenența acestora se stabilește de către adunarea generală a consorțiului înainte de demararea investiției; ...
d) pentru bunurile situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale și/sau care deservesc mai multe unități administrativ-teritoriale, apartenența acestora se stabilește de către adunarea generală a consorțiului înainte de demararea investiției. ...
(6) Bunurile prevăzute la alin. (4) , care nu răspund unui interes public, aparțin proprietății private a unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiului administrativ sau, după caz, proprietății consorțiului. Apartenența acestor bunuri se decide prin statut sau prin hotărârea adunării generale, după caz.
(7) În statutele consorțiilor administrative se reglementează în mod expres situațiile prevăzute la alin. (5) lit. b) -d) și alin. (6) .
(8) În vederea îndeplinirii scopului și desfășurării activității, consorțiile administrative pot dobândi în proprietate bunuri, cu excepția bunurilor care, prin natura sau destinația lor, sunt bunuri proprietate publică, precum și a bunurilor care, potrivit statutului sau hotărârii adunării generale, aparțin proprietății private a unităților administrativ-teritoriale componente ale consorțiilor administrative.
(9) Prin excepție de la prevederile art. 312 alin. (1) și art. 333 alin. (1) , bunurile proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiului administrativ pot fi concesionate sau închiriate prin atribuire directă consorțiilor administrative pentru realizarea activităților care se circumscriu scopului consorțiului administrativ.
(10) Pentru implementarea corespunzătoare a investițiilor, consorțiile administrative pot angaja personal contractual specializat propriu în cadrul aparatului tehnic prevăzut la art. 91 alin. (7) , în situația în care unitățile administrativ-teritoriale, membre ale consorțiului, nu dispun de personal specializat care să fie alocat consorțiului în condițiile art. 91^1 alin. (3) -(5) .
(11) Consorțiile administrative pot fi eligibile în calitate de solicitant sau partener în cadrul programelor de finanțare, indiferent de tipul sau sursa acestora, atunci când oricare dintre unitățile administrativ-teritoriale membre ale consorțiului administrativ se numără printre categoriile de solicitanți eligibili ai respectivelor programe de finanțare.
(12) În cazul proiectelor cu finanțare europeană se aplică prevederile legislației naționale și europene privind gestionarea fondurilor europene, precum și documentele procedurale specifice implementării programelor operaționale prin care se asigură finanțarea tipurilor de intervenții vizate.
(13) Pentru situația prevăzută la alin. (11) este necesar mandatul unității administrativ-teritoriale membre a consorțiului care se numără printre categoriile de solicitanți eligibili ai respectivelor programe de finanțare, exprimat prin hotărârea autorității deliberative.
Sursa oficială ↗