Codul administrativArticolul 309 — Studiul de oportunitate

PARTEA a V-a > Titlul I > Capitolul III > Secţiunea a 3-a > Articolul 309
(1) Concedentul este obligat ca, în termen de 30 de zile de la însușirea propunerii de concesionare formulate de persoana interesată, să procedeze la întocmirea studiului de oportunitate. (2) În cazurile în care autoritatea publică nu deține capacitatea organizatorică și tehnică pentru elaborarea studiului de oportunitate prevăzut la art. 308 alin. (4) , aceasta poate apela la serviciile unor consultanți de specialitate. (3) Contractarea serviciilor prevăzute la alin. (2) se face cu respectarea legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică, precum și a legislației naționale și europene în domeniul concurenței și al ajutorului de stat. (4) În măsura în care, după întocmirea studiului de oportunitate, se constată că exploatarea bunului ce va face obiectul concesionării implică în mod necesar și executarea unor lucrări și/sau prestarea unor servicii, concedentul are obligația ca, în funcție de scopul urmărit și de activitățile desfășurate, să califice natura contractului potrivit legislației privind achizițiile publice sau concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz. În acest scop, concedentul poate solicita punctul de vedere al autorității competente în domeniu. (5) Studiul de oportunitate se aprobă de către concedent, prin ordin, hotărâre sau decizie, după caz. (6) Concesionarea se aprobă, pe baza studiului de oportunitate prevăzut la alin. (5) , prin hotărâre a Guvernului, a consiliului local, județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. (7) În baza studiului de oportunitate prevăzut la alin. (5) , concedentul elaborează caietul de sarcini al concesiunii.
Sursa oficială ↗