Codul administrativArticolul 318 — Criteriile de atribuire a contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică

PARTEA a V-a > Titlul I > Capitolul III > Secţiunea a 3-a > Articolul 318
(1) Criteriile de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică sunt următoarele: a) cel mai mare nivel al redevenței; ... b) capacitatea economico-financiară a ofertanților; ... c) protecția mediului înconjurător; ... d) condiții specifice impuse de natura bunului concesionat; ... e) respectarea obligațiilor aplicabile în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, prin legislația națională, prin contractele colective sau prin tratatele, convențiile și acordurile internaționale în aceste domenii. ... (2) Ponderea fiecărui criteriu se stabilește în documentația de atribuire și trebuie să fie proporțională cu importanța acestuia apreciată din punctul de vedere al asigurării unei utilizări/exploatări raționale și eficiente economic a bunului concesionat. Ponderea fiecăruia dintre criteriile prevăzute la alin. (1) este de până la 40%, iar suma acestora nu trebuie să depășească 100%. (3) Concedentul trebuie să țină seama de toate criteriile prevăzute în documentația de atribuire, potrivit ponderilor prevăzute la alin. (2) .
Sursa oficială ↗